Bine v-am regăsit, Stimați colegi.

În spiritul transparenței ce ne însoțește acțiunile și al dorinței permanente de optimizare a activităților din cadrul proiectului nostru, ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” - CRED, Regulamentul Selecției naționale de bune practici din învățământul primar și gimnazial românesc „Creatori de Educație” este supus, și în acest an, consultării publice.

Astfel, vă invităm să consultați varianta actuală a regulamentului selecției și să ne transmiteți – până la data de 8 aprilie 2021, la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. – propunerile dumneavoastră de îmbunătățire.

CLICK AICI pentru a accesa regulamentul „Creatori de Educație”

După cum știți, Regulamentul a fost supus consultării publice și în anul 2020, acesta suportând modificări și ca urmare a trecerii actului educațional în online. Noua formă a documentului, după prezentul proces de consultare publică, va fundamenta ediția de anul acesta a selecției.

Reamintim că Selecția națională ”Creatori de Educație” este singura competiție dedicată exclusiv cadrelor didactice care folosesc metode și strategii didactice interactive/inovatoare, care aplică în mod creativ programele școlare la nivel primar/gimnazial, care generează schimbare/progres școlar la nivelul claselor de elevi cu care lucrează și care își adaptează în mod inventiv demersul didactic la nevoile și interesele elevilor.

Nu în ultimul rând, în contextul trecerii actului educațional în online, selecția se adresează dascălilor care, în acest ultim an, au dat dovadă de flexibilitate, au știut să se adaptezesă reinventeze dinamica actului educațional și să transpună interacțiunea din cadrul cursurilor față-în-față în onlineprin utilizarea de noi instrumente, metode, mijloace etc.

Totodată, vă rugăm, Stimați colegi din Comunitatea CRED, să îi invitați și pe colegii din corpul profesoral căruia îi aparțineți să acceseze Regulamentul Selecției naționale de bune practici ”Creatori de Educație” și să ne transmită sugestiile lor de îmbunătățire, deoarece, așa cum spuneam într-un mail anterior, există un timp al acțiunilor, al faptelor, dar și un timp al recunoașterii și validării acestora, iar ”Creatori de Educație” este un prilej excelent pentru astfel de recunoașteri și validări.

Așteptăm, așadar, în număr cât mai mare și în forme cât mai relevante, propunerile dumneavoastră de optimizare a Regulamentului și vă trimitem cele mai bune gânduri, alături de urările noastre de sănătate și de succes în tot ceea ce întreprindeți.

Colegii din echipa CRED