MEN a publicat rezultatele consultării publice privind structura anului școlar 2018-2019
Cele 5 întrebări incluse în chestionar vizau obținerea și agregarea unor opinii referitoare la durata minimă a noului an școlar, data de începere a acestuia, durata vacanțelor de iarnă și de primăvară/Paște și oportunitatea păstrării sau eliminării vacanței intersemestriale.Astfel, în ceea ce privește data la care ar trebui să înceapă anul școlar 2018-2019, 76,95% dintre respondenți, adică 29.423 de persoane dintr-un total de 38.239 de persoane care s-au pronunțat pe acest subiect, au indicat ziua de luni, 17 septembrie 2018. Pentru data de 10 septembrie au optat 17,57%, iar 5,49% au indicat alte variante.În privința vacanței de iarnă, opiniile sunt majoritar conturate în favoarea unei perioade de 3 săptămâni, 71,81%, mai precis 27.463 de persoane (dintr-un total de 38.245), indicând acest interval ca fiind optim. 52,02% (adică 19.835 dintre cei 38.126 de respondenți) s-au orientat către o vacanță de primăvară/Paște cuprinsă între 20 aprilie și 5 mai 2019. De asemenea, 22.732 de persoane (59,50%) dintre cele 38.208 care au răspuns consideră că vacanța intersemestrială este obligatorie.Nu în ultimul rând, 19.457 (50.85%) dintre cei 38.262 de opinenți pe această temă sunt de părere că anul școlar 2018-2019 trebuie să aibă cel puțin 34 de săptămâni. Alte două variante avansate (35 și 36 de săptămâni) au întrunit 31,35%, respectiv 13,16% din răspunsurile exprimate.Rezultatele generate în urma completării acestui chestionar sunt luate în calul în procesul de fundamentare și aprobare a ordinului de ministru privind structura noului an școlar.