Stimați colegi,

 

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm joi, 10 decembrie 2020, orele 14:00-16:00, la un nou eveniment online marca ”Proiectul CRED”.

Evenimentul „Cadrul de referință pentru proiectarea, actualizarea și evaluarea Curriculumului național” este centrat pe două documente de referință elaborate și definitivate în cadrul proiectului nostru, ”Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED, documente aprobate prin Ordin al Ministrului Educației și Cercetării.

Regăsiți în tabelul* de mai jos câteva informații esențiale despre cele două documente.

Importanța și valoarea adăugată a acestora pentru sistemul de educație din România va fi evidențiată de către experți în educațiecercetători și cadre didactice din mediul preuniversitar și universitar implicate nemijlocit în elaborarea documentului, cât și de către oficiali ai Ministerului Educației și Cercetării (MEC)Președinției României și ai unor ONG-uri reprezentative din educație, toți aceștia fiind de altfel parteneri permanenți de dialog în amplul și complexul demers de elaborare a celor două documente.

 Astfel, ne vor fi alături:

  • Mihaela POPA, Secretar de Stat pentru proiectele cu finanțare externă, Ministerul Educației și Cercetării;
  • Sorin ION, Secretar de Stat pentru învățământ preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării;
  • Ligia DECA, Consilier prezidențial, Departamentul pentru Educație și Cercetare, Administrația Prezidențială;
  • Oana MOȘOIU, Lector universitar, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București;
  • Daniela VIȘOIANU, Președintă, Federația „Coaliția pentru Educație”;
  • Merima Carmen PETROVICI, Managerul Proiectului CRED;
  • Ciprian FARTUȘNIC, Coordonator partener Proiectul CRED - CNPEE;
  • Eugen PALADE, Expert politici educaționale Proiectul CRED;
  • Titel IORDACHE, Expert CDȘ Proiectul CRED.

Având convingerea că numai împreună putem duce mai departe sistemul educațional românesc pe drumul coerenței, al modernizării și al stabilității, vă invităm să ne fiți alături la acest important eveniment, fie pe pagina de Facebook „Proiectul CRED”, fie prin platforma Teams Live Event bit.ly/3mTPJEK.

Vă trimitem, în atașament, afișul evenimentului, în cazul în care doriți să împărtășiți informațiile referitoare la eveniment cu alte persoane din mediul în care vă desfășurați activitatea.

Pe curând, Stimați parteneri de muncă și de drum!

 

Colegii din Comunitatea CRED