La steaua...
de Mihai Eminescu
La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lungă,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmarește încă.