Ministerul Educației Naționale a lansat primul proiect strategic de abilitare curriculară a cadrelor didactice, „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED”
Cu acest prilej, ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a subliniat importanța acestui demers, exprimându-și speranța că implementarea CRED va avea rezultate sustenabile și va contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ preuniversitar. „Proiectul se înscrie în politica educațională privind învățarea pe tot parcursul vieții și sunt convins că și în anii următori vom derula proiecte similare. Prin complexitatea sa și prin resursele umane, materiale, financiare și logistice implicate, CRED reprezintă și oportunitatea elaborării unei strategii ample și coerente de formare a cadrelor didactice pentru implementarea curriculumului pentru clasele I-VIII, care să fie ulterior utilizată ca model de bune practici pentru schimbările ce urmează în ciclul liceal. Totodată, proiectul prevede asumarea de către profesori și a unor roluri complementare celor de la clasă, cu accent pe consiliere, pe mediere socială, facilitarea învățării în contexte non-formale și informale”, a declarat ministrul Valentin Popa.
La eveniment au mai participat Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport, Camera Deputaților, Liviu Marian Pop, președintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport, Senat, Merima Petrovici, managerul proiectului. De asemenea, au fost prezenți inspectori școlari generali și inspectori școlari generali adjuncți cu atribuții în domeniul curriculumului, directori ai Caselor Corpului Didactic, reprezentanți ai federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, ai organizațiilor nonguvernamentale care activează în domeniul educației, ai Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar și ai Consiliului Național al Elevilor.
CRED beneficiază de finanțare europeană prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 și reprezintă o intervenție sistemică de prevenire a părăsirii timpurii a școlii, prin măsuri care să susțină aplicarea inovativă și sustenabilă a noului Curriculum național și creșterea accesului la experiențe de învățare de calitate ale elevilor din învățământul primar și gimnazial.
Pentru a asigura acoperire națională, proiectul implică existența unui parteneriat activ la nivel central (prin Institutul de Științe ale Educației), respectiv local, prin cooptarea a trei inspectorate școlare județene (Bihor, Iași și București) și a opt Case ale Corpului Didactic (Botoșani, Brașov, București, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman și Timiș).
În vederea desfășurării activităților de formare vor fi alcătuite 2.750 grupe de profesori în toate județele și în Capitală. Numărul total de ore de formare la nivel național este de 330.000, implicând aportul a 900 de formatori. Toți cei 55.000 de participanți la cursurile de formare vor primi fiecare o subvenție în cuantum de 600 de lei. Suplimentar, pentru cadrele didactice generatoare de bune practici vor fi acordate 150 de premii.
De asemenea, vor fi elaborate 18 ghiduri metodologice, pe arii curriculare, care acoperă toate disciplinele prevăzute în noile planuri-cadru pentru învățământul primar și gimnazial, respectiv 7.200 de resurse educaționale deschise (RED) pentru toate disciplinele. Acestea vor fi accesibile elevilor și cadrelor didactice atât în centrele de resurse educaționale deschise, cât și pe o platformă online de e-learning.
Totodată, prin intermediul activităților incluse în CRED, se are în vedere creșterea calității și relevanței educației în școlile aflate în zone cu populație vulnerabilă, ținta fiind reducerea ratei de părăsire timpurii a învățământului prin implementarea de proiecte inovative axate pe dezvoltarea competențelor-cheie, în contexte de învățare curriculare și extracurriculare stimulative și motivaționale, pentru cel puțin 2.500 de elevi.
Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (cod SMIS 2014+:118327) va fi finalizat în anul 2021 și are un buget de aproximativ 42 milioane de euro.